Logo

logo-idc-articole

Institutul de Diplomatie Comerciala si Arbitraj
"Nicolae Titulescu"

Mesajul Directorului

Îmi face o deosebită onoare să mă adresez dumneavoastră la deschiderea activităţilor acestei instituţii de învăţământ alternativ, de interes economic privat, care urmăreşte pregătirea pentru societatea contemporană şi pentru viitor, în domeniul relaţiilor internaţionale şi diplomaţiei comerciale. Această activitate se va desfăşura pe fondul unei îngrijorări generate de criza economica ce străbate societatea întreagă. Sarcina institutului constă în generarea şi transferul de cunoaştere, prin asigurarea democraţiei, participării colective şi a transparenţei. Solidaritatea colegială, dialogul şi consultarea, respectarea dreptului la opinie, promovarea şi păstrarea identităţii naţionale şi ale valorilor culturale aparţinând poporului român constituie principiile de bază.

Obiectivele institutului sunt acelea de formare a “commercial diplomat”, de promovare a noţiunii de “diplomatic city manager”, de a asigura o anumită calibrare profesională în ce priveşte dezvoltarea membrilor fondatori şi susţinători ai Gremiului Levantin-Casa de Comerţ Balcanică, precum si a personalului auxiliar din companiile acestora.

Misiunea noastră educationala este una obligatoriu formativă; iar ceea ce încercăm noi să formăm prin cursurile şi seminariile noastre, ceea ce avem în răspundere – care este şi responsabilitate faţă de societate – este spiritul critic pentru a deveni prin cultură subiecţi de drept şi cetăţeni. Subiecţi de drept care se bucură prin lege de drepturi şi îşi asumă obligaţii faţă de ea, dar şi cetăţeni care îşi exercită şi îşi revendică aceste drepturi atunci cînd ele sînt încălcate în numele unor imperative sau urgenţe economice, politice, securitare. Cetăţeni care sînt capabili să discearnă în discursurile publice ceea ce ţine de interesul public şi ceea ce ţine de manipulare privată, ceea ce este respect al legii şi ceea ce este corupţie, restrîngere a drepturilor sau opresiune.

Între cunoaştere şi informare există o diferenţă subtilă. Accesul nelimitat la informaţie, creează uşor confuzia dintre a cunoaşte şi a se informa. Ce vrem să ştim se află la îndemînă, aflăm instantaneu ce se petrece la capătul celălalt al lumii, iar, atunci cînd ne lansăm în cercetare, găsim baze de date on line accesibile la un click distanţă. Google ţine loc de cunoaştere, ratingul şi banii ţin loc de demnitate, faptul de a face ce vrei şi de a nu da seama de nimic din ce faci ţine loc de emancipare. Toată această informaţie supraabundentă ne este oferită gata digerată; spre deosebire de informare, care se vrea rapidă şi efemeră, cunoaşterea are azi un defect major: cere timp, dar şi o virtute durabilă: rezistă în timp.

Celălalt efect major al cunoaşterii este emanciparea. Înţeleg prin ea o acţiune individuală prin care ne eliberăm de adevărurile gata primite şi de tutelele acceptate sau opresive în care creştem şi printre care ne mişcăm zi de zi. A fi liber are sensul formării unei conştiinţe critice care nu depinde de forme manipulatoare de autoritate, fie ea tradiţională (familia), fie ea modernă sau postmodernă (mass-media, oameni politici, vedete efemere la modă). A te emancipa înseamnă apoi a privi cu suspiciune şi a te detaşa de figurile dominante în societate ale succesului imediat, succes în afaceri, în politică, în media, în universitate. A te emancipa înseamnă a putea lua acele decizii majore care dau un sens existenţei individuale, a fi responsabil pentru aceste decizii şi a rezista acelor oferte care promit că ştiu mai bine decît noi în ce constă acest sens al vieţii noastre.Ca atare institutul va promova educaţia centrată pe cursant, prin inducerea atitudinii proactive şi participării. Opinia cursanţilor, individuală sau sau exprimată de către reprezentanţii lor, ori prin sondaje, va fi una dintre modalităţile de autocontrol, de evaluare şi de ameliorare a activităţii institutului.

Închei prin a vă spune că deviza institutului este aceea de a fi pregătiţi pentru a fi câştigatori ai mediului economic. Dumnezeu dă harul, dar responsabilitatea şi sacrificiile pe care le implică slujirea omului ţi le asumi singur.

General de flotila(r) prof. univ. dr. Gavrila Jan

FaLang translation system by Faboba
Copyright © 2015 Institutul de Diplomatie Comerciala si Arbitraj "Nicolae Titulescu". All Rights Reserved